Eu zic sa ne luam de ANAF

anaf

Dar ce fir’ar e cu țara asta, așa pornită împotriva la tot și așa de ușor manipulată.

Suntem niște oi influențate de media, de niște ”jurnaliști” -cu ghilimele că nu au nicio legătură cu jurnalismul majoritatea și sunt pur și simplu niște pioni ce contribuie la manipulare-.

Așa, să revin, CORUPȚIA, dacă ar fi să găsim un cuvânt care ne-a dominat viața civică în România, ar fi, bineînțeles, corupția. De la cei 5 lei pe care trebuia să-i lași la vameși când mergi la Cernăuți, până la banii strânși pentru cadou la doamna învățătoare, bani în plic la medic, bani în plic la primar, bani în plic la BAC, bani în plic peste tot.

Dacă regulile s-ar aplica pentru toți, dacă nu ar mai fi fraieri care-și plătesc taxele și șmecherași care fentează sistemul, atunci, da, lucrurile ar începe să se schimbe.

Dar și atunci când se schimbă lucrurile, când mișcă DNA, ANAF ceva, se ia lumea de ei. Mai ales de ANAF, de DNA se iau politicienii (șara arde dar ei, mititeii vor să dea lege să nu mai poarte cătușe când le vine rândul, ultima noastră grijă), de ANAF cetățenii.

Mă întreabă cineva, de ce s-au luat ei de restaurante și nu de alți evazioniști. Habar nu am, dar nici nu mă interesează, să înceapă de undeva. În plus, restaurante, baruri, cluburi, mari evazioniști, nota de plată nu are valoare fiscală, totuși, când ați primit nota de plată cu un bon? Zic la timpul trecut, nu acum, mai ales în provincie, da, erau care dădeau, dar majoritatea nu, mai ales la cluburi. Așa că da, regulile se aplică pentru toți, eu dau factură la ce fac, să dea și ei bon, că nu jucăm alt joc.

La fel, altă idee, săracii de chelneri, le impozitează și bacșișul. Păi stai puțin, tu ai salariu de 2500 de lei, brut e vreo 4500, deci dai dări și taxe de 2000 de lei la stat. Angajatorul plătește și el taxe pentru tine, angajatul. Banii ăia se duc la stat, pentru toată lumea la colectiv, coorporatiști, chelneri, etc. Și luăm cazul unui chelner, salariu de bază de 800 lei, face 2500-3000 de lei cu bacșiș (e orientativ, ideea contează, nu sumele). Se plătesc taxe la ăia 800 de lei, la restul nu. Este oare corect pentru coorporatist, care muncește și el, fiecare ce a ales, ce poate, ce i-a oferit viața. La fel, un blogger, cică taximetriștii, ce ne facem cu ei, că din bacșiș trăiesc. Nu e chiar așa, un taximetrist face 3000 de lei, asta mi-a zis unul, unul care se plângea, că na, rămâne cu 3000 de lei, are 2 copii, ce-i drept muncea mai mult de 8 ore pe zi, dar în Moldova, vedeți acolo salarii și cât de mult muncesc unii, mai mare mila. Așa că nu, nu mi-e milă de taximetrist, iar dacă el ia 5 lei (că aparent așa e bacșișul așteptat de unii dintre ei, o cursă până la aeroport, făcută recent de cineva, i-a lăsat 25 de lei la o cursă de 22 de lei și cică i-a răspuns că clientul ăși bate joc de taximetrist).

Legea și regulile trebuie să se aplice pentru toți, de undeva trebuie să începem!

This entry was posted in MainC. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *